Coada după identitate

Zeci de oameni aşteaptă, în fiecare dimineaţă de luni, miercuri şi joi, să-şi depună actele pentru schimbarea domiciliului, a cărţii de identitate. Pe două sau trei rânduri, din faţa uşii, pe trepte şi până în stradă, timişenii aşteaptă să se deschidă uşile şi să ceară numere de ordine.

Până aici totul bine. Problema apare când este deschisă uşa. Puhoiul de oameni se îngrămădeşte cu o viteză de viitură. Se întrec, se împing numai să ajungă printre primii care să ia numărul de ordine care îi convine.

Cei care stau afară uită de rând şi de ordine, uită de cei din faţă şi de cei din spate, văd numai un număr, capsat la un formular şi atât. Restul nu contează. Coatele şi îmbrânciturile sunt date ca să reuşească să ia un număr cât mai… mare. De la 250 în sus (din 300) ca să treacă pe acolo seara, după ce ies de la lucru, să depună atunci dosarul.

Nu contează că mulţi dintre cei aflaţi în faţa lor sunt timişeni, care şi-au luat o zi liberă ca să vină la Timişoara să depună dosarul. Nici că aceştia n-au vreun interes să opteze pentru numerele mari, ca să stea o zi cu dosarul în mână. Nimic.

Să ajung primul şi să scap, ce contează să n-am de aşteptat la rând, câtă vreme mamaia din faţa mea oricum şi-a pierdut ziua şi stă în frig.