Cum să numeri până la 365

Nu trece o zi în care să ajungi acasă şi, după ce ai intrat în casa scărilor, atunci când vrei să-ţi verifici cutia poştală, descoperi că este burduşită. Cum odată cu intrarea în era internetului nu prea mai aştepţi scrisori, iar rudele bogate sunt bine mersi şi ştii sigur că nu vei găsi scrisori de moştenire înăuntru, te întrebi, în primul moment, ce-o fi acolo?

Când te uiţi, nimic. Adică nicio moştenire, deşi ai aşteptat cu sufletul la gură până în ultima clipă. Cutiuţa poştală e plină de reclame. De la pizzerii la restaurante, oferte de telefonie mobilă, de mobilă de-a dreptul, zugravi, instalatori, electricieni, toată lumea îţi arată ţie câte de norocos eşti că trăieşti într-un asemenea oraş ce-ţi furnizează tot, mură-n gură, tu doar să stai şi să dai un telefon.

Cum spuneam, cutia poştală e plină cu oferte o zi, două, trei, patru... şi uite aşa fiul vecinului de şase ani a învăţat să numere până aproape de 365. El nu număra zilele anului, ci acelea în care se sătura să care braţe de hârtie în apartament, iar odată ajuns acolo, cu aceeaşi cantitate, numai că într-un sac de gunoi, se deplasa spre ghena unde renunţa definitiv la ele.

Şi a învăţat toate acestea în numai 365 de zile...

Loc sau...locaţie?

Te sperie fiecare pagină a ziarelor pe care o ţii în mână. De fiecare dată te gândeşti la ce prostii mai sunt scrise acolo. Cele mai multe lucruri sunt adevărate. Adică nu sunt prostii. Crezi mesajul tipărit. Informaţia îţi este folositoare. Te ajută. Lasând la o parte (sic!) partea informativă a materialelor, să ne concentrăm, preţ de câteva minute, la cum este transmis mesajul. La gramatică. Între noi fie vorba, e foarte grea. Pentru cei mai mulţi dintre jurnalişti. Majoritatea dintre ei scrie (nicidecum scriu!) fără să ţină cont de normele limbii române. În timp ce acordul logic, folosit frecvent în vorbire, este, oarecum, scuzabil (n-ar trebui, dar multă lume preferă logica gramaticii), folosirea locaţiei în loc de (sic!) loc este o greşeală atât de folosită în articolele din media româneşti încât în curând va deveni normă.

Sintetizând, LOCÁŢIE, locaţii, s.f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară. ♢ Taxă de locaţie = taxă care se plăteşte drept sancţiune în caz de depăşire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.) Contract prin care una dintre părţi se obligă să procure şi să asigure celeilalte părţi folosinţa unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. [Var.: locaţiúne s.f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis.

De observat faptul că locaţie nu provine din englezescul location, ci din franţuzescul location! Probabil de aici provine şi confundarea celor doi termeni.

În viitorul DOOM pun pariu c-o să descoperim că înseamnă acelaşi lucru...