marți, 27 mai 2008

Să aibă, oare, dreptate?

Problema e cu postările. De ce îşi fac oamenii blog? În ultimele două luni, foarte mulţi dintre apropiaţi şi-au făcut blog. Îşi scriu visele şi visurile, poezii sau proză, gânduri şi idei etc. etc. etc. Pentru ce? E mai uşor să ai un blog decât un jurnal? Poate. Problema e alta: cu atâtea bloguri şi, implicit, postări, cine mai are timp să le citească pe toate? Darmite să mai adauge un comment. Pierzi din preţiosul timp în care ai putea să scrii la blogul tău. De ce să scrii la alţii?

Altfel, recent, un bun prieten de-ai mei m-a întrebat ce e acela un blog. I-am răspuns că e un fel de jurnal, un fel de substitut al caieţelelor în care unii îşi scriau gândurile şi feeling-urile. Atunci m-a întrebat: „dacă e un jurnal, de ce îţi pui adresa la status-ul de pe mess, ca să intre oricine şi să citească ce-ai scris? Eu credeam că jurnalul e ceva intim. În felul asta, din ce am înţeles de la tine, blogul e un fel de jurnal al ipocriţilor care abia aşteaptă să primească un comentariu pentru ceea ce au scris (care scris nu are strop de sinceritate, de vreme ce o fărâmă din gânduri se îndreptau deja spre acel comentariu mult aşteptat)“. Am închis gură căscată şi i-am propus să mergem să jucăm şah.
Degeaba am încercat să-i explic despre ideea de sharing thoughts, despre nevoia de a afla persoane care îţi împărtăşesc ideile, despre nevoi şi gânduri. El îmi spunea doar că sunt un ipocrit.
Abia atunci m-am oprit din tastat... şi m-am întrebat: „Dacă are dreptate?“

duminică, 25 mai 2008

Referatele de pe bloguri: truda de-o noapte

Principala problemă pe care o întâmpină studenţii în timpul sesiunii de examene constă în realizarea referatelor, a eseurilor şi a proiectelor pentru examenul sau intrarea în examenul de a doua zi. Atunci ce-i de făcut? Nimic mai simplu: odată cu conectarea la internet a reţelelor din cămine, studentul modern deschide computerul, tastează cuvintele cheie pe motorul de căutate Google, îşi încrucişează mâinile şi aşteaptă rezultatul căutării. Care durează cam 0,251 de secunde. Apoi accesează, rând pe rând, adresele pe care le-a descoperit Google-ul. „Pentru că este un blog despre referate şi pentru că este făcut pentru telefonul mobil, avem o ştire pentru cei care ne accesează de la şcoală...“, „Cum să iei nota 10 - zece“, „Ne propunem să avem cea mai tare colecţie de referate pentru telefonul mobil“ sau „Referate şi doar atât. Peste 15 000 de referate te aşteaptă. Referate structurate pe categorii“ sunt doar câteva din rezultatele din care poate alege studentul român modern.

Acest procedeu, îndelung adaptat şi perfecţionat de către studenţi, odată cu notele mici şi foarte mici pe care unii profesori le dau celor care aleg metoda asta, acest procedeu a devenit, în ultimii ani, unul dintre motivele pentru care persoanele care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior şi-au făcut propriile bloguri. În acest fel, referatele de care au alţii nevoie pot fi preluate de pe alte site-uri, prelucrate şi postate pe blogul cu pricina astfel încât profesorii care cunosc mediul virtual să nu poată descoperi acest colţ de lume. Iar dacă îl descoperă, studentul are acoperirea că este blogul lui şi, deci, referatul este scris de el. Prin urmare, nu poate fi acuzat de plagiat.

Sistemul merge de fiecare dată. Copiind modelul presei online, care rescrie şi postează pe site-urile lor ştirile preluate de la agenţiile de presă internaţionale, studentul modern se asigură că va promova în cel mai uşor mod cu putinţă o disciplină la care a fost doar cât să vadă cum arată profesorul de curs.

„Este interzisă reproducerea integrală sau parţială a conţinutului acestui site pe alte site-uri sau în orice altă formă fără acordul scris al www....ro“ sau .org sau .net sau alte domenii ale spaţiului virtual. Dar cui îi pasă? Blogul e, oricum, vizitat doar de câţiva prieteni care mă ajută să scriu referatele pentru că şi eu, la rândul meu, îi ajut să posteze proiecte sau eseuri pe blogurile lor. Aşa îşi spune studentul modern care copiază cu hands-free-ul în ureche, care minte profesorii cu tupeu şi care îşi împărtăşeşte apoi „realizările“ colegilor din camera de cămin.

Dar există şi studentul cuminte, cel care stă noaptea cu cartea în mână şi îşi face proiectul atent, să nu care cumva să semene cu al colegilor de pe net. Cinste şi gramatică. Profesorul apreciază gramatica. Despre cinste, numai de bine. Oricum nu va face diferenţa dintre studentul modern şi cel clasic. Mania blogurilor, a blogger-ilor şi a obţinerii, prin metode facile, a recompenselor şi, odată cu asta, a atenţiei, este o modă care abia acum începe să devină un trend prin campusurile universitare.

vineri, 23 mai 2008

Ielele

Oamenii scriu despre ei, despre alţii, despre orice. Despre idei, despre sentimente, poezii, proză, drame şi comedii, ţin jurnale şi se autoiluzionează că fiecare cuvânt nou scris de ei pe blog este cel mai important scris vreodată. Până la urmatorul. Chiar dacă e vorba de o conjuncţie. Poezii, proză, teatru. Viaţă. Reală sau ireală. Trăită sau auzită. Poate spusă. Cu siguranţă scrisă. Cuvinte. Idei. Ore târzii, nopţi nedormite, zile sfârşite. Şi totul pentru un comment. Atunci inima tremură puţin, dă clic pe link şi citeşte. Câteodată e şi de bine. Câteodată e şi de rău. Câteodată nu e deloc. Ce importanţă are atâta timp cât cineva a citit rândurile astea? Ce dacă nu e de acord cu mine? Foarte bine, că eu sunt unic. Ha! Iluzii. Oameni. Feţe. Poze. Cuvinte. Idei... Iele. Joc. Jocul ielelor...

luni, 19 mai 2008

Dileme...

Problema e urmatoarea: nu stim, eu si personajele din poveste, ce trebuie sa facem mai departe. Ne consultam, vorbim si rasvorbim, dar nu ajungem la o concluzie si, implicit, la o forma concreta de continuare a povestii (care nu e o poveste, ci un fapt real care se consuma in fiecare zi, in fiecare moment, pe masura ce timpul trece, chiar daca firul epic s-a oprit momentan sa se odihneasca). Asadar, ce e de facut? Se intalnesc sau nu cei doi eroi? Se termina povestea brusc, acum? Draga cititorule, as fi la fel de frustrat de finalul abrupt al povestirii precum ai fi si tu, pentru ca, sincer, abia astept sa vad ce se mai intampla. Dar daca asta e totul? Ne pacalim? Am fost pacaliti, iar acum ei s-au retras in lumea lor si-si traiesc viata fara ca noi sa-i percepem? Of! Atatea intrebari! Oare vom afla raspunsul?...