Problema e ce-ti doresti

Nu conteaza nimic altceva. Trebuie sa stii ce vrei si sa faci aproape tot ce este posibil pentru a-ti indeplini dorinta, dorintele. Dar e trist. Ca sa ajungi in situatia de a putea visa la dorintele tale, trebuie sa te lasi calcat in picioare. Sau, trebuie? Nu stiu. Dar stiu ca am inceput sa visez. Am indraznit. Nici nu ma intereseaza altceva. Incet-incet, pas cu pas, ma apropii.
Problema e ce-ti doresti. Si nici macar nu este o problema. E o plasmuire, o pseudoproblema. Dar e atat de dezamagitor pentru o persoana care nu are alta posibilitate decat sa viseze. Pentru ca nu vezi partea cu pseudo din intreaga chestiune. E precum ai vedea valurile micute ale Dunarii: iti dai seama ca sunt inofensive numai in momentul in care te-ai udat. Pana atunci vezi totul exagerat si plin de (non)sens!....
Nimeni in afara de tine nu are dreptate, iar cand are cineva, ti-e rusine de tine...

Problema e ce-ti doresti. Si nici macar nu e vorba de verb. Poti oricand pune punct. "Problema e." si gata! Ideea nu consta in a doua propozitie a frazei, ci in verbul primeia. A fi. Exista. Deci... e. Si asta e grav.

Problema e ce-ti doresti. Despre care CE vorbim? Eu stiu. Si-ti spun si tie. E vorba despre puterea de a riposta, intotdeauna politicos si cu zambetul pe buze. Despre reactia la comentarii. Uneori o avem, alteori ne vin replicile numai dupa ce a trecut momentul. Mie imi vin mereu dupa. Si las imaginatia sa ma razbune... E trist. Si e trist. Si trist, iar trist si... trebuie sa spui ce ai de spus, fara frica unei repercusiuni, chiar daca e vorba despre seful tau. Nu vrei asta, pai pentru ce suntem in democratie? Sa inghitim! Nu monser, dar invata-ma si pe mine....

Problema e ce-ti doresti. Accentul cade pe pronume. Pe tine. Ce TU iti doresti. Trebuie sa ai curaj sa-ti doresti lucruri din cele mai nebune, si bun simt sa-ti doresti ceea ce-ti apartine. Despre ce vorbesc?...
Problema e ce-ti doresti. Da. Doresti... Sinceritate cu tine insuti/insati. Imi doresc sa pot trece mai departe, cu rabdare si calm (si stiu ca le am pe amandoua, dar am prea putin din ele), peste toate momentele in care vreau sa strig, sa urlu (si ma refer la sensul ud al cuvantului) sau sa sparg ceva. E atat de greu sa-i suporti pe toti. Uneori din cauza oboselii, desi gresesti, alteori pur si simplu, pentru ca te-ai saturat de atitudini, de nervi, de reactii si de constanta frica de greseala.

Problema e ce-ti doresti. Orice ar fi, citesc motto-ul blogului si-mi zambesc. Incerc... E trist.