Te fereşti de primul din instinct, fără să te gândeşte că-l poţi călca sau că îţi poţi crea probleme gândindu-te prea mult la asta.
La al doilea strâmbi puţin din nas şi mergi mai departe. Al treilea îţi trezeşte deja interesul. Ceva nu e tomai în regulă. Ridici privirea de pe trotuar şi-ţi vezi de drum. Dar peste tot, trebuie să-i fereşti. Te întrebi de ce.
Îi vezi la tot pasul şi nu reuşeşti să-şi imaginezi motivul pentru care au ajuns acolo. Sari peste aspectul legat de lipsa de civilizaţie şi de bun simţ. Îţi spui că există posibilitatea ca batista de hârtie sau de bumbac să fi fost uitată acasă, în fundul vreunui rucsac sau în adâncul buzunarului din interiorul hainei.
Drumul de acasă la serviciu pare nesfârşit. Benjamin Raich, câştigătorul de anul acesta al etapei de cupă mondială de schi alpin de la Adelbaden din Austria, ar fi invidios pe timişorenii care fac zilnic slalom uriaş pe trotuar, între diferite destinaţii din oraş, el neavând posibilitatea unui asemenea antrenament perpetuu.
Surplusul de salivă şi de reziduri nazale ale unora (după cum arată străzile, destul de mulţi) îi ţin zilnic în stare de mare concentrare pe timişoreni. Slalom pe trotuar…
„Dacia, dragostea mea”. Istorie prin parbriz
Acum 8 ani
3 comentarii:
Citind doar titlurile ultimelor articole publicate pe blog, sau postari, cum spun bloggerii, Slalom...Jogging...Calator...In cautare...am senzatia ca esti mereu pe drumuri...sper sa gasesti ceea ce cauti.
Caut Locul. Am gasit persoana, acum trebuie doar asa aflu „locatia“ (ca sa fiu si eu in rand cu cei care folosesc (atat de eronat!!!! si peste tot in presa!) locatie in loc de (sic!) loc).
Keep walking, cum zice un slogan.
Trimiteți un comentariu