Avatar... da şi nu prea

Am fost la cinema sa văd Avatar, mult mediatizata producţie a lui James Cameron. Prima impresie: foarte multă lume. În Cinema Multiplex din Iulius Mall-ul timişorean puhoi de lume s-a adunat să vizioneze filmul. Cum am nimerit prin mall taman în perioada zilelor libere de Crăciun, coada era de câteva zeci de persoane permanent, de pe la orele prânzului. Am fost la filmul de la ora 19. De pe la 18 am stat la coadă, pe la 18,30 am ajuns în faţa caselor de bilete. Rezervate toate locurile. Am aşteptat vreo 10-15 minute acolo până s-au eliberat două locuri. În înghesuiala aceea am reuşit să le cumpăr. Am avut noroc. Am prins chiar nişte locuri de mijloc, în a doua jumătate a sălii. Frate-meu, care a făcut rezervare, a ocupat locuri în rândul 3. Mare noroc am avut.

De remarcat prezenta publicului în cinematografe. Poate începem şi noi să punem preţ pe vizionarea filmelor la cinema sau într-un loc public (cum era într-un timp la Joc Secund) şi nu doar în faţa calculatorului.
Acum despre film. Până să-l văd am auzit o grămadă de cuvinte de laudă despre el. E şi plin netul de asemenea fraze. Nu vreau să critic filmul, dar cred că, în urma citirii şi auzirii atâtor laude, am avut anumite aşteptări, iar producţia nu s-a ridicat la nivelul lor. Nu spun că nu mi-a plăcut filmul. Efectele speciale sunt pe măsura banilor investiţi. Dar cam atât. Subiectul e comun: o rasă (pământenii) caută bogăţiile de pe altă planetă. Cum indigenii îşi au aşezarea chiar deasupra zăcământului de minerale dorit de oameni, îţi cam imaginezi cum va evalua plot-ul. Ne luptăm cu ei. Noi cu tehnologii de ultimă generaţie, ei cu arcuri şi dragoni, îi împuşcăm de le merg fulgii, ba mai avem timp să şi fim ironici, cum ne şade bine, ca la final, Mama Natură a lor să le tăbăcească fundul pământenilor avari şi testosteronoizi! În tot acest timp, un pământean adus acolo să-i convingă pe băştinaşi să se mute şi să predea de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni mineralele preţioase ajunge liderul tribului şi se pune împotriva Companiei.
Momentele cele mai interesante sunt cele în care Tipa îl învaţă pe Tip cum să fie un Na'vi, unul de-ai (atenţie! „unul dintre ei lor“. Nicidecum unul de-al lor, ce s-ar traduce prin „unul dintre al lor“)lor.
După părerea mea, Avatar nu se compară cu Matrix. Nu are o idee inovatoare (Surrogates i-a luat-o înainte) care să-l facă un film de referinţă. Totuşi, efectele speciale compensează din plin lipsa de originalitate a scenariului.

Mă poţi contrazice oricând...

PS: Să nu uităm motivul întoarcerii la natură pe care îl transmite filmul, ca un avertisment pentru cei care consideră că banii sunt mai importanţi decât locul în care trăim.