Tocmai am...

...vizitat câteva bloguri ale unor persoane pe care le cunosc şi pe care le apreciez. Toate reprezintă sexul frumos, delicat şi... trist. Poate nu sunt eu făcut pentru aşa ceva, dar nu înţeleg. Adică e ok să fii trist şi te întrebi de ce exişti şi alte chestii dintr-astea. Dar tristeţea şi pesimismul care emana din bloguri m-au întristat. Da, exact. M-au întristat. Pentru că văd egoism. Aşa se cheamă: egoism. Te gândeşti numai la tine şi la cât de mult suck your fucking life. Dar de ceilalţi din jurul tău de ce nu spui nimic? De unde ştii tu că ei nu sunt mai amărâţi decât singurătatea şi nereuşitele tale? Cum, nu ştii? Vai!
Sigur, există un milion de argumente despre cât de mult suferă unul şi altul, despre faptul că oricum nu putem face prea multe să-i ajutăm pe unii, măcar noi să ne plângem necazul, să ne descărcăm ca, apoi, să ne simţim mai bine. Cine mai are timp de ceilalţi?
Altfel. Trăim într-o lume în care fiecare e pe cont propriu şi depinde de fiecare cum se pregăteşte pentru viaţă. Nu zău?

Acum ceva off topic: nu suport persoanele care fumează în spaţii închise şi la care puţin le pasă de colegii lor (de şcoală, de serviciu, de o bere) nefumători. Mi se pare o lipsă de respect demnă de deschis uşa şi ferestrele şi ţinută persoana, cu ţigară cu tot, în curent, o zi întreagă. Şi, când a doua zi sună şi spune că nu vine la lucru, să o întrebi dacă s-a întâmplat ceva grav. „Ca de exemplu: te-a prins curentul şi acum te doare îngrozitor capul şi urechile? Vai, ce greu trebuie să-ţi fie. Stai acasă şi nu te mai gândi la asta. Ia o ţigară să te calmeze.“
Dacă vi se pare sadic, ei bine, mie nu mi se pare. Mie mi se pare fair!