Ce zici de-o cafea? Partea a IV-a

Nu-i venea să creadă că vrea să-l mai întâlnească. La urma urmei, ea niciodată nu a dorit să cunoască pe cineva. Acum simte că e altceva. Că are cu cine să vorbească despre lucruri pe care le-a crezut uitate. Nici nu mai ştie ce urma să facă astăzi. Ar vrea să se întoarcă şi să-l întrebe dacă nu vrea să vină la ea, la garsonieră, la o cană de vin fiert. Să mai povestească. Oare a greşit când a pomenit despre dragoste? Nu, că ea aşa simte. Îi place ideea asta, de a face dragoste, moleculă cu moleculă, pe tot cuprinsul globului, de la umezeala junglei sud-africane până la gerul unei cabane din Alaska sau de deasupra Marelui Zid Chinezesc până în mijlocul deşertului australian. Sau în garsoniera ei. Dar asta nu i-a spus. Şi cum a reacţionat el! Cum a roşit şi s-a blocat. „Chiar îmi place băiatul ăsta”, şi-a spus ea în drum spre casă şi, în timp ce zâmbea, s-a trezit vorbind singură pe stradă. Apoi a râs că s-a surprins zâmbind pe stradă.

Dar el? Oare ce gânduri treceau prin mintea lui Andrei? Haide să aflăm. Se pare că şi el se gândea la aceeaşi zi plină de neprevăzut. Nici nu şi-a dat seama că nu a mai fost acolo unde trebuia să meargă, să se ocupe de treaba aceea importantă. În timp ce mergea, când grăbit, când alene pe stradă, simţi că ceva e altfel. Nu rău. Nici bine. Nu prea ştia el cum anume, dar se simţea altfel. Brusc, fiecare idee a lui despre lumea în care trăieşte a devenit o frână din partea creierului care încerca să-l facă să revină la momentele importante din viaţa lui: plimbările în aer liber şi cititul. Numai la asta ar trebui să se gândească acum. Dar Andrei a ajuns acasă şi s-a dus direct la fereastră. A început să privească pe fereastra garsonierei lui. Stătea cu capul sprijinit în căuşul palmelor şi privea cerul. Vedea faţa Georgiei. Şi părul. Şi privirea din momentul în care i-a dat drumul la mână atunci când ea a pomenit de dragoste, referindu-se la cel mai intim moment posibil. Nu ştia ce să creadă.

- Cine e străina asta? s-a întrebat el, încruntându-se uşor şi privind ameninţător spre întunericul nopţii care i-a amintit că nici nu cunoaşte fiinţa care a intrat în viaţa lui, în acest moment al vieţii, fără să-i ceară voie. Lui, care e atât de ordonat şi atent la fiecare detaliu. Ce înseamnă asta? Cum se poate aşa ceva? a întrebat el, indignat, noaptea.