Ce zici de-o cafea? Partea a VI-a

Deci, să vedem ce s-a-ntâmplat cu Andrei. A plecat spre casă, când, brusc, şi-a adus aminte că trebuia să facă ceva în ziua cu pricina. Nu a mai stat pe gânduri şi şi-a schimbat direcţia, îndreptându-se cu paşi repezi spre cea mai apropiată staţie de taxi. „La spitalul judeţean!“
A intrat în cabinetul doctorului, fără a-l suna înainte, fără a-i spune de ce n-a venit la ora programată.
- Ai venit până la urmă? l-a întrebat dr. Cristescu, privindu-l lung şi deranjat de întârzierea tânărului.
- Da, ştiu. Îmi pare rău. Am uitat complet de timp. Acum eram la o cafea, aşteptând să se facă ora 12, acum e 16 şi-mi aduc aminte că nu am venit la tratament. Îmi pare rău...
- Treaba ta, i-a răspuns doctorul indiferent. E vorba de sănătatea ta, nu de a mea.
- Ştiu... a spus Andrei punând capul în pământ. Ştiu...
- Ai noroc. Tocmai mă pregăteam să plec. Acuma hai, aşază-te aici. Dă-ţi jos cămaşa şi maieul.
Andrei s-a conformat fără să spună nimic. Ştia că a greşit. Cu mişcări mecanice şi-a desfăcut nasturii de la cămaşă şi şi-a aşezat-o pe un scaun. Apoi şi-a scos maioul. L-a aşezat peste cămaşă. Între timp, doctorul a pregătit o seringă. Apoi perfuziile. S-a întors spre Andrei.
- Să nu mai faci asta. Câteva ore îţi pot fi fatale. Organismul s-a obişnuit cu programul ăsta şi orice dereglare îi poate fi iremedială. Ai auzit?
- Da...
- Bun. Acum stai culcat. O să dureze câteva minute.
Doctorul a luat seringa şi i-a făcut o injecţie în umăr. L-a lăsat câteva minute, apoi i-a pus perfuzia... Îi schimbă sângele. Andrei priveşte cum pe o parte iese sângele lui, bolnav, iar pe de altă parte intră lichidul roşu, al vreunui donator, care i se potriveşte şi-l face să reziste. Dar care e pe terminate şi, dacă nu va găsi un nou donator în curând, ar putea... Nu, nu se poate întâmpla nimic acum. Nu acum. În sfârşit a întâlnit pe cineva. Nu se poate termina acum totul. Nici măcar nu a făcut dragoste. „Măcar să descopăr cum este, ce simt atunci când...“. Se simte epuizat, ca şi cum l-ar fi ajutat pe Sisif să se odihnească un sfert de ceas. A leşinat.
O oră mai târziu, Andrei s-a trezit foarte obosit. Era efectul transfuziei de sânge. Doctorul citea o revistă pentru femei. A văzut cum Andrei a încercat să se ridice din pat şi l-a ajutat.
- Uite, asta îţi va face bine, a spus doctorul şi i-a dar o tabletă roşie să o înghită. În câteva minute te vei simţi mai bine. Să iei un taxi până acasă şi să bei un ceai după ce ai ajuns. Eu am pierdut deja prima repriză a meciului. Ne vedem săptămâna viitoare.
- La revedere, a spus Andrei în timp ce ieşea pe uşa cabinetului.
Doctorul Cristescu e un vechi prieten al tatălui lui Andrei. Au fost colegi de bancă din clasa I până la terminarea liceului. Îl cunoaşte pe Andrei de când era bebeluş. De aceea se şi poartă cu el ca şi cum ar fi băiatul lui adolescent care a venit târziu de la discotecă. El a fost primul care şi-a dat seama că ceva nu-i în regulă cu băiatul.