Ce zici de-o cafea?

Aşa a început totul. De la o cafea. În cafeneaua-cofetărie unde stătea de obicei şi-şi citea cartea. Indiferent de ce autor era. Odată, din lipsa unui roman la el, a citit un tratat de analiză matematică trigonofracţio…etc. Nici nu mai ştie cu ce era. Important e că a stat la masa de lângă fereastră, cu o cafea cu lapte şi două pliculeţe de zahăr şi a citit. Şi din când în când îşi mai arunca privirea spre stradă şi observa cum cutare face nu-ştiu-ce lucru, iar cutărică se mişcă în nu-ştiu-ce fel. Aşa a început totul. Cititind.
- Scuză-mă că te întrerup. Dar nu mai sunt locuri libere. Te-ai supăra dacă aş lua un scaun?
La început, nu ştie nici el de ce, a crezut că vrea doar un scaun. Să stea pe el, la vreo altă masă din celălalt capăt al cafenelei. Aşa că nu a avut nimic împotrivă. Abia când şi-a dat jos haina udă de ploaie a realizat că va sta la aceeaşi masă cu el. Chiar în faţa lui. Acum nici picioarele nu mai putea să şi le întindă. Nici măcar nu poate să-i spună să plece. De ce a spus da?!
- Plouă atât de tare afară, că am zis să intru puţin să aştept. Apoi mi s-a făcut poftă de o cafea, dar nu erau mese libere. Am văzut că la masa asta nu stă decât o persoană şi mi-am zis să-mi încerc norocul. Chiar, nu aştepţi pe cineva, nu?
- Nu, bombăni el puţin morocănos.
Pe el îl cheamă Andrei. E student. Vine din alt colţ al ţării şi îi place să citească. În perioada liceului a fost bătaia de joc a multor colegi ai lui care nu suportau faptul că Andrei îşi pierdea timpul în bibliotecă în loc să iasă cu ei. Mai ales că era apreciat de domnişoare. Deşi, nici ei, nici el nu ştiau de ce. E înalt. Puţin slăbuţ şi are o faţă comună.
Pe ea o cheamă Georgia. Mama ei a călătorit mult în State când era ea mică. I-a căzut cu tronc numele statului american pe care îl poartă şi fiica ei acum. Deşi nu îl ştie decât de pe hartă. Şi ea e înaltă. Şi comună. Adică nici slabă, nici grasă.
Azi s-a întâmplat iar să nu aibă ceva de citit la el. Nici măcar un tratat de analiză matematică trigonofracţio… etc. Aşa că a luat un ziar de la un chioşc din drum. Ultimul număr din Idei în Dialog nu era încă sosit şi cum pe precedentul îl avea acasă a hotărât să se relaxeze în dimineaţa asta şi şi-a luat un cotidian sportiv. La urma urmei, avea să fie o zi lungă şi trebuia să dea ce-i mai bun din el.

L-a prins pe nepregătite. Se simţea prost că citeşte sportul în loc să aibă ceva interesant în faţă. Uită-te la ea cu îl priveşte, în timp ce-şi amestecă zahărul în cafea.
- Ce bine că pot să mă aşez liniştită câteva minute, până se mai opreşte ploaia...
El nimic.
- Mă bucur că nu m-ai alungat şi tu, pe mai ştiu eu ce motiv. Că băieţii care stau singuri de obicei aşa fac.
El nimic. Se încăpăţâna să se bucure de cafea şi de lectura ziarului, încercând să o ignore total pe cea care i-a invadat spaţiul.
- Ce frumos trebuie să fie să stai la o cafea şi să citeşti ceva, într-o cofetărie sau cafenea, în timp ce afară plouă. Şi să mai şi stai la o masă de lângă fereastră.
Şi lui îi plăcea ideea asta, dar gropiţa din bărbie nu-i dădea voie să scoată alt cuvânt decât un „da“ mârâit.
- Când spun cafenea, mă refer la locurile acelea unde se adunau scriitorii şi vorbeau despre proiectele lor. Stăteau cu cafeaua în faţă şi citeau fiecare creaţiile celorlalţi. Şi, la fiecare aplauze şi bravo-uri, autorul roşea şi protesta modest.
În sfârşit şi-a luat şi el inima în dinţi.
- E adevărat, dar toate acele persoane se întâlneau pentru a povesti şi a căuta laude.
Georgia zâmbea. Îl privea cum a început să se aprindă şi şi-a spus că dimineaţa asta nu-i chiar atât de rea pe cât pare. Şi nici băiatul ăsta tăcut şi fără chef din faţa ei. L-a prins.
- Da, dar acum nu mai sunt aşa cafenele. Acum, peste tot sunt doar manele şi muzică proastă, protestă cumva ea, provocându-l.
- Aşa e. Dar decât să-l aud pe unul cum laudă şi ceilalţi continuă după el... mi se pare de prost gust.