- Îmmm, ce frumoasă e Timişoara după o ploaie de vară, atunci când soarele iese, praful nu-şi face de cap cu respiraţia ta şi te poţi bucura de tot şi de toate, fără să te gândeşti că ai ceva important de făcut, a spus Georgia inspirând puternic aerul tare curăţit de ploaia de dimineaţă, ca şi cum ar fi vrut să strângă fiecare moleculă în mână şi să se transforme ea însăşi într-una pentru a putea pluti liberă şi departe de agitaţia lumii din jur.
- Şi mie îmi place să mă plimb dimineaţa prin parcuri, a recunoscut Andrei. Când eram mic îmi plăcea atât de mult să mă joc cu prietenii la aer curat.
A luat-o de mână. Nici nu ştie de ce sau cum s-a întâmplat. Pur şi simplu.
- Mă gândesc uneori cum ar fi dacă aş reuşi să descopăr cine ştie ce nouă lege a fizicii, cumva ca Einstein, după care oamenii să poată fi descompuşi până la particule şi atomi, şi să revină la forma lor numai atunci când vor, a spus ea întorcându-se brusc spre Andrei şi strângându-l de mână. Ce spui? Ai vrea să ne topim amândoi în două entităţi, să facem dragoste în mijlocul naturii, numai noi, feriţi de ochii şi de judecăţile lumii? Să ne transformăm corpul într-o infinitate de molecule care să petreacă în cel mai intim mod cu putinţă, în acelaşi timp, în fiecare colţişor din lumea asta?
I-a vorbit cu atâta entuziasm şi aplomb că nu a ştiut ce e mai surprinzător: faptul că, după numai câteva ore petrecute împreună, l-a întrebat dacă doreşte să facă dragoste cu ea, sau ideea de a fi împreună cu ea pe tot pământul.
- Poftim?... Adică... Vrei să spui că... Despre ce anume vorbim?... a reuşit el până la urmă să îngâne ceva
- Da, ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi să te poţi descompune şi să fii în mai multe locuri deodată? l-a întrebat ea.
- Nu, sună interesant, recunosc, i-a răspuns el, dar partea cu intimitatea mă sperie pe mine.
Georgia e o persoană directă. Nu ştia nici ea cum de e aşa, mama ei fiind un morman de carne impulsiv şi nătâng (nu prea-i place numele ei şi-i reproşează mamei sale de fiecare dată când are ocazia, spontaneitatea cu care i-a pus un nume atât de... nefrumos!), iar tatăl... povestea lui e alta, prea lungă şi complicată pentru ca Georgia să o spună cuiva. Andrei, în schimb, e timid şi politicos. Se fereşte de situaţiile concrete şi mereu crede că tot ce spune nu are sens sau că replicile lui nu sunt demne de luat în seamă. Asta nu înseamnă că se lasă călcat în picioare. Dimpotrivă, are momente când reacţionează foarte agresiv atunci când cineva îşi bate joc de cauza lui.
- De ce? N-ai vrea să facem dragoste?
- Ăăă... Poftim? A răspuns bâlbâindu-se Andrei.
- N-ai vrea să facem dragoste? A repetat Georgia.
Andrei a roşit tot. Nu mai ştia cum să reacţioneze. Simţea că se sufocă. Nu înţelegea de ce. Nici cum au ajuns să vorbească despre asta. I-a plăcut mai mult la cafenea, când vorbeau despre scriitori. Îşi spunea că totul este o poveste, că nu i se întâmplă lui, că cineva, undeva, citeşte despre ceea ce lui i se întâmplă. Şi-a adus aminte de un film unde se întâmpla ceva asemănător, numai că el nu auzea nicio voce. Aproape că îşi dorea să audă una. Inconştient i-a dat drumul la mână. Apoi brusc,
- Aşa să fie? a început el să întrebe cu vocea tare. E chiar atât de simplu? O privea pe fata de lângă el şi se imagina plutind, învăluit de mirosul parfumului ei. „Ce se întâmplă cu mine?” se întreba el.
- Stai liniştit, i-a răspuns Georgia. Voiam doar să văd cum reacţionezi.
-Stau, a replicat el.
Zâmbi şi ea puţin încurcată.
Apoi au început să vorbească despre câte şi mai câte, despre vrute şi nevrute. S-au despărţit la un moment dat, cu promisiunea ca el să o sune a doua zi, să se întâlnească şi să mai vorbească.
- Că de nu te sun eu, l-a ameninţat ea râzând şi vin peste tine, că dormi, că faci duş, că mănânci, că citeşti!... Apoi i-a făcut cu ochiul şi s-a îndepărtat roşind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu