Ce zici de-o cafea? Partea a II-a

Şi a început să povestească. Discuţia l-a înflăcărat şi i-a adus o poftă de a vorbi pe care n-a mai simţit-o din liceu.
- Ia, spre exemplu, scriitorii români de la începutul secolului 20, spuse el. Se întâlneau pe terasele miticilor şi îşi citeau poeziile (că la ei, poeţii, mă refer) şi se lăudau unii pe alţii. Apoi mergeau fiecare la redacţia ziarului lor şi aruncau cu noroi în cei pe care tocmai i-au lăudat de credeai că sunt cei mai mari duşmani. Ce să mai înţelegi din asta?
Ea zâmbea.
- Georgia.
- Poftim?! Spuse el încurcat. Ce?...
- Georgia. Pe tine cum te cheamă?
A roşit tot. Şi-a dat seama că a fost provocat, păcălit şi că acum trebuie să-i vorbească. Numai că nu se pricepea deloc aşa ceva. Adică, cu colegii şi colegele de la facultate putea să vorbească liniştit, fără nicio problemă, despre orice. Dar cu o necunoscută care s-a aşezat din senin la masa lui şi care l-a mai şi păcălit să vorbească despre un subiect care îl rodea de ceva timp... Nu ştia cum să se comporte.
- Andrei... bombăni el înciudat.
- Ce nume drăguţ, spuse ea şi surâse roşind ca o fetiţă în clasa întâi.
Andrei se încurcă atât de tare că luă ziarul şi începu să-l răsfoiască fără să ştie dacă citeşte sau nu ceva.
- Aşa e, încuviinţă ea spusele lui, dar hai să ne gândim la momentele în care se adunau doar două-trei persoane şi făceau schimb de cărţi. Le luau acasă şi, după câteva zile se întâlneau iar şi vorbeau despre ce au citit. Le comentau şi schimbau opinii. Nu crezi că era frumos?
Andrei mai prinse ceva culoare în obraji.
- Da, era frumos. Ştii că încă mai sunt grupuri de persoane care se întâlnesc, o dată pe lună şi fac acest schimb de cărţi? Şi nu sunt puţini. Şi nici măcar nu se cunosc. Şi nici nu-şi pierd cărţile.
Îl privea. Observă cum ochii lui se înflăcărau de fiecare dată când vorbea despre cărţi, cafenele sau schimb de opinii. Şi îşi dădu seama că nu o privea în ochi decât foarte rar. Se întrebă doar "de ce stă cu sportul în faţa, la o cafea, într-o ploioasă şi nu citeşte un roman sau un ziar de cultură. Ştia atât de multe despre scriitori, despre obiceiurile lor, despre viaţa lor, despre opera lor..."
„Ştie atât de multe despre scriitori şi despre obiceiurile lor, îţi spunea el în timp ce o asculta cum îi răspunde. Cine e fata asta?”
- Vii des pe aici? îl întrebă ea.
- Destul de des, da. Dimineaţa, între nouă şi zece îmi place să vin aici, să beau o cafea şi să citesc ceva. Stau de obicei la masa asta, lângă fereastră pentru că îmi place să văd oamenii cum trec pe lângă mine. Ziua preferată e duminica. Atunci nu e multă lume şi pot sta liniştit, să mă bucur de o cafea bine făcută şi de ziarul de sport.
- Da, văd că citeşti sportul, răspunde ea privind ziarul.
- Nu, nu, protestă el. Doar duminica. De obicei vin cu vreun roman. Duminica e ziua în care mă detaşez de toate şi mă bucur de ea fără să citesc beletristică. De aceea îmi cumpăr sportul. Mă relaxează într-un mod diferit, dar extrem de plăcut.
- Aha!... dar azi nu e duminică, observă ea.
- Da, ştiu, dar n-o să-ţi vină să crezi...
Şi a început să-i explice cum a început ziua, cum a uitat să-şi ia ceva de citit la el. Cum s-a hotărât să-şi cumpere ziarul de sport. Cum are de rezolvat chestia aia importantă de după-amiază.