Despre mine

La prima impresie, dragă cititorule, o să crezi că vreau să mă exprim. În toată splendoarea mea şi aşa cum nu mă ştie nimeni. Sau că o să-ţi povestesc o întâmplare extraordinară care mi s-a întâmplat nu demult şi vreau să o expun lumii şi, nu-i aşa, spaţiului virtual (care este, de ce nu? o entitate) şi prin el, ţie. Parţial ai dreptate. Nu e vorba despre o poveste, ci despre câteva observaţii făcute în mediul înconjurător. Nu este vorba despre mine, ci despre ceea ce eu am luat la cunoştinţă. Buun! Dar despre ce este vorba?

Cum spune şi titlul post-ului, "despre mine". Oamenii, sau cel puţin cei pe care îi cunosc eu, înclină să se creadă cele mai importante fiinţe din lume. Când au chef îţi povestesc cea mai banală întâmplare prin care tocmai au trecut, o ridică la rang de eveniment extraordinar şi, brusc, se opresc şi încep să facă o cu totul altă treabă. Cum ar fi să nu te mai bage în seamă. "Ţi-am spus povestea, gata! Ce mai vrei?! Acum lasă-mă în pace", e mesajul pe care îl transmit. Desigur, nu toate persoanele sunt astfel. Unii chiar sunt oameni de treaba. Unii. Puţinii.

Dar cele care sunt, nu te slăbesc o clipă. Când începi să spui tu o poveste, veche sau nouă, prin care ai trecut, îţi taie calea! Au şi ele una! Să o vezi pe alor (ce funţie sintactică are "alor"?) lor cum este! Şi să auzi ce replici au dat! "Cumplit meşteşug de tâmpenie" spunea Ion Creangă despre învăţătură. Aceeaşi vorbă li se aplică şi persoanelor cu ego-ul atât de mare încât nu văd nimic dincolo de el şi de ele. Sunt cumplite. Şi sunt tâmpe! Optuze în inepţiile (pe) care le scot de pe gură şi în felul în care îşi închipuie viaţa, în mijlocul căreia însele sunt în prim plan. Ca în bancurile cu Chuck Norris.

Poate nici nu ştiu prea multe despre viaţa, dar lasă-mă frate în pace cu sfaturile sau alte cuvinte de duh în pace! Păstrează-le pentru tine! Şi bucură-te de ele! Cam multe semne de exclamare...

Na, ideea este că unii oameni nu ştiu cât de neînsemnaţi sunt.